Tema discuției respective a fost ideea daca un cuplu să trăiască împreună sau nu, înainte de căsătorie.
Concubinaj...cu totii stim ce înseamnă, conviețuirea unei femei cu un bărbat(sau mai nou, indivizi de același sex) deși nu există stare de căsătorie.
Am încercat a face abstracție de cazurile în care apare obligația celor doi de a locui împreună din cauza unor lipsuri materiele și am luat în calcul ipoteza simplă în care avem la dispoziție posibilitatea de a alege între a locui sau nu cu persoana iubită înainte de căsătorie.
Mie, unu, nu-mi sună deloc utilă ideea de a locui împreună cu partenerul inainte de momentul semnării actului de luare.
Și când spun asta, nu mă refer că după căsătorie, cuplurile nu se despart pentru că sunt obligate să respecte obligația morală si legală de a fi parteneri buni și fideli, obligatie creata din actul de căsătorie, ci la ideea care se creeaza in jurul cuplului că dânșii formează o familie.
Până în clipa căsătoriei, cuplul reprezintă doi indivizi care se iubesc, sau cel puțin unu din ei iubește pe celălalt...doi concubini ordinari, a căror relație nici măcar nu este reglementată de lege, cel puțin nu cea actuală.(dacă unu din ei dobândește un bun, după despărțire, celălalt ia pula).
După căsătorie, cei doi văd lucrurile altfel, rezolvă problemele ivite ca O FAMILIE, nu ca doi concubini.
E adevărat că și persoane care nu trăiesc in concubinaj înainte de căsătorie, apelează la divorț,dar acest fapt, mai degrabă pentru că lui nu i se mai scoală când vrea ea sau, pentru că ea nu mai o suge ca pe vremuri dar ,eu,aici, mă refer strict la cazul în care cuplul trăiește în concubinaj și se desparte tocmai pentru că au stat in concubinaj, au trăit împreună.
un argument in plus în favoarea teoriei mele ar fi că familia nou creată îi duce pe proaspeții căsătoriți cu gândul la familia în care s-au născut.
În mintea celor doi se produce crearea unei relaxări și subconștientul va face legatură cu perioada trăită în sânul familiei de origine, când dânșii s-au certat de zeci de ori cu părinții, cu frații, cu surorile din nimicuri, ca apoi să se împace, căci frații și părinții în mod special te iubesc cu adevărat.
Plus că problemele apărute sunt rezolvate împreună și nu separat,unul îl ajută pe celălalt pentru că ei fac parte din aceeași familie deja și nu doar pentru ca femeii îi place cum primește de la iubit cunnilingus prelungit iar bărbatului îi place sexul pe fugă cu concubina.
Mărunțișurile din timpul concubinajului, precum necurățatului căcatului din wc, jetul de urină pe lângă,aruncarea tampoanelor la întâmlare, contribuie cu succes la despărțire.
A-i cunoaște pertenerului, înainte de căsătorie, aceste urâte obiceiuri nu aduce decât rău în cuplu.
argumentele partenerului de discutie au fost puține și jalnice aproape...unul din ele devenit deja un clișeu: partenerul e ca o mașină și ca orice mașină, trebuie încercată înainte de a fi achiziționată...nu găsesc logica aici.
Dar ce?
Dacă nu trăiești cu femeia, nu ajungi să o cunoști? in timp ce o duci la teatru, o plimbi prin parc, cinezi la restaurant sau, ma rog, la fastfood-ul de dupa bloc, nu poți căsca ochii să vezi cine e?
Ești chiar așa prost să nu o citești înainte de a te căsători cu ea, îți trebuie să te și muți cu ea sub același acoperiș și să-i miroși bășinile dimineațta devreme .
După despărțire, în cele mai multe cazuri, apare o frustrare pe viață... doi oameni care se iubeau, sunt despărțiți pe veci din cauza unei decizii neinspirate de a se muta împreună.
Așa că zicala este: dacă îl iubești, nu te muta împreună cu partenerul înainte de a vă căsători. It can be the worst decision of your fucking life.
