Judecătoria Cornetu - a fairy tail.

Sunt carismatic, am gura mare iar pula, și mai mare.
 Devin acid când partea adversă mă contrazice fără argumente pertinente și fac pe dracu în patru pentru ca partea ce o reprezint să căștige tot.
Ai face bine să nu îmi stai în cale căci altfel, te execut silit.
Sunt pe cărarea mea îngustă, ferită de lumină și îmi merge bine, chiar foarte bine.
Plec de jos, urc încet dar sigur.
Mă opresc aici căci deja sună a versuri de manea ce scriu cu atâta patos.

Și fiind pe drumul ăsta al meu către titulatura de avocat de succes, am trecut și pe la ...judecătoria Cornetu, județul Ilfov.

Dap, comuna Cornetu are judecătorie.
Ajung acolo în jur de ora 8 împreună cu una din extravagantele mele colege de care vă voi povesti later. Basul  spărgea boxele decapotabilei care ne-a adus cu viteza gândului până la pragul judecătoriei, aproape că am tamponat mașina judecătoarei ce a prezidat ședința.
Intrăm în clădire, când un veritabil miros de materii fecale ne lovește puternic peste unul din simțuri.
Jandarmul de serviciu, întrebat fiind de ce pute în halul ăsta, ne răspunde plictisit pe un ton tare monoton, că s-au înfundat din nou weceurile si au dat p-afară tot căcatul produs de dânșii... la țară, mănânci tare bine, mai ales când ești milițian sau jandarm, cazul lor.
Pășim cu încredere și în sala de judecată după ce urcăm scările blindate cu gratii din pământ până în tavan pentru a împiedica justițiabilii să se sinucidă.
Lumeee... ca la urs frate, in sala de judecată.
Ne facem un loc în sală lângă bunicuțele, nepoții și strănepoții lor, căci așa e pe acolo, la proces se vine toată familia. Decât să se ducă la biserică și să facă ce zice popa și nu ce face sfinția sa, mai bine vin la proces căci nu se mai întâlnesc cu ocazia asta de a vedea judecători și mai ales avocați.
În sală, un puternic miros de balegă ne lovește și rugăm deschiderea largă a ferestrelor.

 Intră și judecătoarea  încălzindu-se la începutul ședinței, cu amânările, ca și la orice altă instanță.
Până la dosarul nostru avem parte de adevărat entertainment.
Mai întâi, iese la rampă organul de ordine(nenea jandarmu) ce asistă instanța de judecată și la un moment dat, probabil crezându-se Walker Texas ranger, începe să facă ordine așa cum știe el mai bine:
începe să se plimba printre rânduri, exact ca un tiranosaur după pradă, cu urechile si ochii ațintiți către justițiabilii nenorociți care perturbau liniștea sălii.
Repeta exasperant cuvântul LINIȘTE!!
Nu a ținut cont de calitatea persoanelor certate, pe un confrate avocat chiar l-a dat afară sub deviza păstrării liniștii.
Toate astea în condițiile în care jandarmu nu trebuie să facă decât să respecte indicațiile judecătorului și nimic mai mult, nu poate face ce-l duce pe el capu, adică nimic bun.
art 122(1) C. proc. civ. spune ca președintele exercită poliția ședinței, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinei și bunei cuviințe.

Walker, după ce a terminat cu noi, a pășit afară din sala de judecată și i-a luat la rost pe cei de pe holul etajului clădirii judecătoriei având aceeași deviză.
LINIȘTEEE!!!
Nu ne venea să credem ochilor... cât tupeu la ăla; un tupeu de țăran...
Nici în lăptăria lu Enache nu m-am distrat așa intens.
Întors de pe hol, Walker s-a pus în stânga judecătoarei și a început, în timp ce era cu ochii pe noi, să "o ajute" pe judecătoare, o femeie modestă și cu minte de altfel. Ajutorul consta în așezarea dosarelor unul peste altul.
La un moment dat, un justițiabil mai greu de urechi întreabă când i-a fost fixat termen.
La care al nostru om al ordinei și disciplinei intervine pe lângă jude, care purta o conversație cu grefiera, și o trage  de mânecă... să îi răspundă  domle omului când tre să revină.
A venit și rândul nostru, am cerut amânarea, a fost primită și ne-am tirat cu părere de rău că plecăm înainte să coboare cortina.
LINIȘTE!

Fără concubinaj!

Pe drumul de întoarcere  de pe valea prahovei spre locșorul cald din capitală, după câteva zile memorabile în care ne-am rupt la propriu pe pârtiile însorite de la poalele munților Carpați,în tren, în compartimentul care duhnea de șosete transpirate și neschimbate și plin de pulărăi ce-și recuperau orele nedormite, am avut o discuție contradictorie cu un trupar de-al meu din gașca melcilor(ne numim așa datorită vitezei cu care ne mișcăm pe partie).

Tema discuției respective a fost ideea daca un cuplu să trăiască împreună sau nu, înainte de căsătorie.
Concubinaj...cu totii stim ce înseamnă, conviețuirea unei femei cu un bărbat(sau mai nou, indivizi de același sex) deși nu există stare de căsătorie.
Am încercat a face abstracție de cazurile în care apare obligația celor doi de a locui împreună din cauza unor lipsuri materiele și am luat în calcul ipoteza simplă în care avem la dispoziție posibilitatea de a alege între a locui sau nu cu persoana iubită înainte de căsătorie.

Mie, unu, nu-mi sună deloc utilă ideea de a locui împreună cu partenerul inainte de momentul semnării actului de luare.
Și când spun asta, nu mă refer că după căsătorie, cuplurile nu se despart pentru că sunt obligate să respecte obligația morală si legală de a fi parteneri buni și fideli, obligatie creata din actul de căsătorie, ci la ideea care se creeaza in jurul cuplului că dânșii formează o familie.
Până în clipa căsătoriei, cuplul reprezintă doi indivizi care se iubesc, sau cel puțin unu din ei iubește pe celălalt...doi concubini ordinari, a căror relație nici măcar nu este reglementată de lege, cel puțin nu cea actuală.(dacă unu din ei dobândește un bun, după despărțire, celălalt ia pula).
După căsătorie, cei doi văd lucrurile altfel, rezolvă problemele ivite ca O FAMILIE, nu ca doi concubini.

E adevărat că și persoane care nu trăiesc in concubinaj înainte de căsătorie, apelează la divorț,dar acest fapt, mai degrabă pentru că lui nu i se mai scoală când vrea ea sau, pentru că ea nu mai o suge ca pe vremuri dar ,eu,aici, mă refer strict la cazul în care cuplul trăiește în concubinaj și se desparte tocmai pentru că au stat in concubinaj, au trăit împreună.

un argument in plus în favoarea teoriei mele ar fi că familia nou creată îi duce pe proaspeții căsătoriți cu gândul la familia în care s-au născut.
În mintea celor doi se produce crearea unei relaxări și subconștientul va face legatură cu  perioada trăită în sânul familiei de origine, când dânșii s-au certat de zeci de ori cu părinții, cu frații, cu surorile din nimicuri, ca apoi să se împace, căci frații și părinții în mod special te iubesc cu adevărat.

Plus că problemele apărute sunt rezolvate împreună și nu separat,unul îl ajută pe celălalt pentru că ei fac parte din aceeași familie deja și nu doar pentru ca femeii îi place cum primește de la iubit cunnilingus prelungit iar bărbatului îi place sexul pe fugă cu concubina.

Mărunțișurile din timpul concubinajului, precum necurățatului căcatului din wc, jetul de urină pe lângă,aruncarea tampoanelor la întâmlare, contribuie cu succes la despărțire.
A-i cunoaște pertenerului, înainte de căsătorie, aceste urâte obiceiuri nu aduce decât rău în cuplu.
argumentele partenerului de discutie au fost puține și jalnice aproape...unul din ele devenit deja un clișeu: partenerul e ca o mașină și ca orice mașină, trebuie încercată înainte de a fi achiziționată...nu găsesc logica aici.
Dar ce?
Dacă nu trăiești cu femeia, nu ajungi să o cunoști? in timp ce o duci la teatru, o plimbi prin parc, cinezi la restaurant sau, ma rog, la fastfood-ul de dupa bloc, nu poți căsca ochii să vezi cine e?
Ești chiar așa prost să nu o citești înainte de a te căsători cu ea, îți trebuie să te și muți cu ea sub același acoperiș și să-i miroși bășinile dimineațta devreme .

După despărțire, în cele mai multe cazuri, apare o frustrare pe viață... doi oameni care se iubeau, sunt despărțiți pe veci din cauza unei decizii neinspirate de a se muta împreună.

Așa că zicala este: dacă îl iubești, nu te muta împreună cu partenerul înainte de a vă căsători. It can be the worst decision of your fucking life.